Tragica poveste a fiicei lui Ștefan cel Mare. Olena cade pradă orgoliilor rusești și moare în temniță de tînără

de: Iulia Kelt
13 03. 2024

This browser does not support the video element.

Domnița Olena, sau Elena, în versiunea românizată a numelui, s-a născut în anul 1464 sau 1466 la Suceava, fiind fiica lui Ștefan cel Mare și a Evdochiei de Kiev, prima soție a domnitorului moldovean.

Căsătoria Olenei

În anul 1479, când Olena era încă o adolescentă, Ștefan cel Mare a început tratativele pentru căsătoria ei cu moștenitorul cneazului Moscovei, Ivan Ivanovici.

Tânărul Ivan era fiul lui Ivan al III-lea al Rusiei și al primei lui soții, Maria de Tver. Intermediară în negocierea căsătoriei a fost cumnata lui Ștefan, Teodosia, sora Evdochiei, care avea legături strânse cu familia princiara de la Moscova.

Ea i-a scris domnitorului în anul 1480: „Eu am rugat pe marea cneaghină și aceasta a binevoit să se roage fiului ei și marelui cneaz.

Marele cneaz a acceptat propunerea de a lua fiica ta ca soție. Iar marea cneaghină și marele cneaz ne-au cerut să îți transmitem să trimiți un reprezentant pentru a discuta detalii”.

După logodna din 1482, care a avut loc prin intermediari la Suceava, Olena a plecat către noua familie din Moscova însoțită de un alai impresionant.

Cununia religioasă a avut loc în ianuarie 1483, iar pe 10 octombrie 1483, principesa a născut un fiu, pe nume Dimitrie.

Șapte ani mai târziu, pe 7 martie 1490, soțul Olenei a murit, cel mai probabil otrăvit de un medic adus din Veneția pentru a-l îngriji.

Ștefan cel Mare

Conflictul care i-a adus moartea

După moartea soțului său, Olena a intrat în conflict cu Sofia Palaiologhina, cea de-a doua soție a marelui cneaz al Moscovei, care dorea să își impună fiul ca moștenitor al tronului.

Ștefan cel Mare, fiind la curent cu intrigile din Moscova, a trimis un document prin care cerea drept de trecere liberă pentru solii moldoveni către principele lituanian.

Prințul a acceptat, sugerând chiar trimiterea solilor la marele cneaz pentru a se asigura de starea de sănătate a fiicei sale.

Sofia a încercat să pună la cale un complot în 1498, dar acesta a fost descoperit și înăbușit, iar Dimitrie, nepotul lui Ștefan cel Mare, a fost proclamat succesor al marelui cneaz al Moscovei.

După patru ani de lupte pentru putere, Sofia a ieșit victorioasă. Olena și fiul ei au fost închiși, iar Vasili, fiul Sofiei, a fost desemnat moștenitor al tronului.

Olena a murit în închisoare pe 18 ianuarie 1505, la vârsta de 41 de ani, iar fiul ei, Dimitrie, a murit ulterior în închisoare sau a fost ucis la ordinul rivalului său, Vasili.

Vasili a devenit cneaz al Moscovei și s-a căsătorit cu Elena Glinskaia, dar cuplul nu a avut copii. Ulterior, Vasili s-a căsătorit cu o altă femeie, care i-a dăruit un fiu, pe Ivan al IV-lea, cunoscut în istorie ca țarul Ivan cel Groaznic.